Încă mă întreb atunci când am puțin liber de ce dușul ăsta scoțian de sentimente în ceea ce te privește...Gânduri de adolescentă în prag de 17 ani, care nu reușește să se gândească la altceva în ultima ei zi de 16 ani. Nu pot să fiu eu însămi în preajma ta, am o repulsie ciudată, iar când nu te văd o vreme parcă simt un anume dor, dar apoi revin la starea inițială când te văd. Poate sunt sechele din vremea când erai un fel de codiță după mine, mi-a rămas impresia că încă îmi observi atent reacțiile, cuvintele și că mă privești destul de des. Încă mă întreb dacă nu cumva e partea copilăriei peste care încă nu am trecut, poate că totul e în imaginația mea bolnavă, dar cu siguranță nu pot sa scap de ideea asta greșită despre tine.
Încet încet pașii se duc înspre capătul acestui labirint, însă nu știu la ce să mă aștept. Cred că momentan aștept să pleci, să îmi pot spăla gândurile, să îmi revin puțin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu