septembrie 04, 2011

Probleme de viață

Mă gândesc ce groaznic poate sa fie să ai un vis și să știi că e aproape imposibil de realizat. Să știi ca niciodată nu o să ai ocazia să devii ceea ce vrei sa devii pentru ca nu ai posibilitatea asta. 
Mă gândesc cum e sa fii în închisoare, sa îți pierzi cei mai frumoși ani din viață, să stai între patru pereți ani întregi din cauza unui moment de alunecare în viața ta.
Mi-e frică că o să aibă un prieten nevoie de ajutorul meu, dar nu o să pot sa i-l ofer. Mi-ar plăcea să știu că dacă un prieten are o problemă la 3 noaptea si mă sună să pot să îl ajut, să fiu acolo când are nevoie de tine.
Mi-e frică să nu pierd echilibrul in viață și să devin prea profundă, sau prea superficială. Mi-e frică să nu ajung în starea de a zice prea multe și a nu face ceea ce zic.
Mi-e frică să nu ajung să mizez pe emoții mai mult decât pe rațiune. Mi-e frică să nu aleg greșit. Mi-e frică că mă gândesc prea mult la lucruri neesențiale ale vieții mele de acum. Mi-e frică că pierd din vedere esența vieții. Mi-e frică să nu ajung prea sentimentală. Mi-e frică de necunoscut.
Care e scopul vieții oamenilor care nu cred în Dumnezeu, sau, mai rău: Îl cunosc și Îl ignoră. Credința nu te limitează. Noi, oamenii trăim cu falsa impresie că Dumnezeu de fapt ne limitează, ca noi știm mai bine ce să facem cu viața noastră. Avem o părere atât de distorsionată despre viața în sine, despre Dumnezeu și despre ce e esențial așa că ne pierdem și devenim confuzi. 
De multe ori spunem că vrem ca oamenii să fie sinceri cu noi, să ne spună în față ce părere au, iar când ni se întâmplă prindem ură pe acea persoană pentru că ne-a rănit ego-ul. Marele ego! Prin natura noastră suntem egocentriști, dar ne place. Plăcerea ne distruge. Pofta ne distruge. Ego ne distruge. În momentul în care trăiești pentru tine ești într-o stare jalnică. Da, sunt într-o stare jalnică din punctul acesta de vedere și știu că nu o să ies singură din ea. Degeaba încerc eu să acopăr, odată și odată va ieși la iveală, cel mai probabil în momentul cel mai neoportun...
Ce o să fac cu viața mea nu știu sigur, am schițe vagi în minte. Știu că vreau să mă dezvolt, să mă schimb, să cresc și știu că deși a merge prin credință e considerată o totală nebunie omenește vorbind, e metoda care funcționează și întodeauna va fi cea mai bună cale. Viața mea e incompletă fără Dumnezeu, nu pot să mă văd fără El în niciun aspect al vieții, pentru că e Singurul care e perfect, de fapt perfecțiunea se definește prin El. Toate virtuțiile se definesc prin El. Cred că e singura ființă care îți știe chiar toate minusurile și te iubește complet în ciuda lor...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu