Cine sunt eu? Ce o să devin? Ce vreau de la mine? Cum mă văd?
De ce sunt așa copilăroasă uneori? De ce e așa de greu să ascult?
De ce ii las pe oameni să mă facă să mă simt inferioară? E normal?
Lucrurile materiale posedate îmi certifică valoarea?
De ce mă ajută doar criticile spuse frumos?
M-am săturat să mă simt prost față de oameni. Mi-e greu să mă înțeleg și mă cunosc atât de puțin...
Îmi place să fiu apreciată, dar nu doar prin cuvinte. Un gest e mai semnificativ decât multe cuvinte.
Oare a fost întodeauna vorba de mine, eu și sine? O să pot schimba vreodată asta?
Și vreau să fac bine și tot rău ajung să fac, din cauza eului... Vreau să-l zdrobesc, dar nu pot pentru că mi se pare că mă pierd așa... Aparent mă mint singură... Chiar nu mai găsesc un strop de inocență în mine? Puțin altruism?
Cred că e un exercițiu, unul dintre cele mai grele exerciții...Să renunț la „mine”!
De acum încep schimbarea, am o soluție sigură: înving răul prin bine! Trebuie să mă opresc din a mă gândi la mine, singura pe care am dreptul să o judec sunt eu, ceilalți duc lupte de care nici nu am idee.
Nu, nu o să reușesc fără Dumnezeu. Pot să încerc orice, doar El poate să mă schimbe și farmecul situației e că vreau schimbare.
Anul schimbării, anul binelui...