Trec printr-un calvar, însă e pasiv. Mă macină ori de câte ori nu mai am gânduri relevante. Mă umplu de dor, e ca un labirint din care nu pot să scap, ca și cum cineva m-ar fi legat de scaunul unui mountain-rousse și ar fi dat drumul la aparat înainte să reușesc să mă dezleg. Încep serios să mă întreb de ce m-am legat de „scaunul” aceste.
Nu ți se întâmplă uneori să te legi de ceva ce știi că nu poți avea, mai ales atunci când trăiești cu impresia că orice poate fi dobândit? Așa m-am trezit și eu legată de scaunul propriului meu mountain-rousse, și nu am idee când sau cum voi reuși să mă dezleg. Poate când o să dobândesc, deși e mult prea puțin probabil să reușesc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu